marți, 27 august 2013

Terapia shamanica de constelatii



"Se pare că, în cadrul fiecărui sistem familial, există o conştiinţă care cere ca acesta să fie în ordine şi anumite legi ce acţionează în interiorul său pentru a se asigura că acest deziderat este împlinit.


Aceste legi nu vizează Binele sau Răul.


Principale două sunt :


►Fiecare membru are dreptul egal de a aparţine propriului sistem familial;


►În termenii timpului există o anumită ierarhie.


Când evităm (eludăm) aceste legi prin: excluderea unor membri ai familiei, lipsa doliului pentru cei care mor tineri (nejelirea morţilor), păstrarea unor secrete privind copii ilegitimi încredinţaţi spre adopţie, relaţii extraconjugale sau anterioare căsătoriei nerecunoscute, atunci consecinţele pot fi resimţite de indivizi aparţinând generaţiilor următoare. Şi aceasta fără ca, măcar, aceste persoane să conştientizeze de ce simt în felul în care simt.


Aceste sentimente se manifestă prin: depresie, adicţii, boli fizice şi mentale, dificultăţi în stabilirea şi păstrarea unor relaţii intime de durată.


Devine din ce în ce mai limpede că efectele războiului, emigraţiilor, diferenţelor culturale sânt adânci şi profunde , necesitând adesea includerea lor într-o constelaţie.În egală măsură se pare că “a muri” este un proces în timp şi că avem nevoie , uneori, să comunicăm cu cei morţi pentru a ne elibera, atât pe noi cât şi pe ei. " Barbara Morgan










Cum se lucrează






Exista mai multe metode de lucru



Munca de constelaţii în setting individual



Pentru a lucra cu cineva o şedinţă individuală există cateva abordări principale:






Puteţi folosi vizualizările in meditatie sau constelarea interioara shamanica care face obiectul acestui curs si seminar .


In cadrul Terapiei shamanice de constelatii , shamanul in transa fiind depisteaza problemele de pe neam , intrupand fiecare personaj , simtind si intelegand problemele acestuia pentru a putea aplica afirmatiile si ritualurile vindecatoare potrivite fiecaruia, negociind iertarea reciproca si mai apoi impacarea partilor pentru restabilirea fluxului normal al iubirii dinspre stramosi spre urmasi iar mai apoi facand aranjarea personajelor in constelatia familiala proprie clientului.


Puteţi lucra cu figurine de plastic, cu pietricele, biletele cu nume, nume scrise pe o coala de hartie, sau alteobiecte care pot fi plasate pe o masă. Clientul este apoi întrebat ce vede în faţa sa, iar terapeutul poate oferi propriile sale informaţii, bazate doar pe o descriere vizuală a ceea ce se află în faţa sa. Apoi, i se cere clientului să-şi pună măinile pe fiecare figurină, pentru a vedea ce sentimente sau propoziţii ies la suprafaţă. In aceeaşi manieră, terapeutul poate sta cu propriul său proces, observănd orice sentimente neobişnuite care încep să iasă la suprafaţă pe măsură ce clientul atinge cu degetele fiecare reprezentant de pe masă. Uneori este suficient pentru client să vadă figurinele aşezate în faţa sa, sau ceva poate să-i apară intuitiv pe măsură ce constelaţia progresează. Cu alte ocazii, terapeutul ar putea avea o intuiţie despre o persoană care lipseşte sau despre o mişcare care ar putea fi necesară a se întămpla, iar, în acest caz împărtăşind aceasta cu clientul, e necesar de văzut dacă acesta rezonează. Dacă este găsită o rezoluţie, atunci pot fi oferite propoziţii pentru a ajuta la redresarea ordinii.






A treia posibilitate este aceea de a lucra cu "picioare" de postav, cauciuc sau hărtie pe podea sau scaune, situaţie în care clientul sau terapeutul poate sta pe ele, pentru a vedea ce senzaţii, emoţii sau mişcări ies la suprafaţă.


Dacă clientul se simte adănc prins în propria poveste poate fi de folos să se lucreze cu ceea ce este cunoscut constelaţie "oarbă", în care clientul nu ştie nominal în ce postura stă, ci pur şi simplu îşi povesteşte experienţa.










Metoda constelatiei de grup


"Deşi fiecare facilitator lucrează într-un mod unic şi personal,în esenţă participanţii care doresc să-şi iniţieze propriile constelaţii sânt întrebaţi despre problema cu care se confruntă sau care ar fi dorinţa inimii lor.


Apoi facilitatorul obţine cât mai multe informaţii faptice, de exemplu : cine lipseşte?cine a murit tânăr?,posibil relaţii extraconjugale. Participantul este invitat să aleagă din grup “reprezentanţi” pentru fiecare membru al familiei lui. Uneori este ansamblată doar o parte a familiei( poate fi cea de origine sau familia actuală).


Alteori cineva poate fi rugat să interpreteze (simbolizeze) o boală sau o ţară. Reprezentanţii sânt apoi aşezaţi de către participant, în mod intuitiv , în mijlocul încăperii.Treptat reprezentanţii încep să intre în pielea personajelor pe care le întruchipează, resimţind în propriile corpuri senzaţiile sentimentele, stările acelor oameni. Facilitatorul observă atent cum au fost aşezaţi “actorii” dar şi stările, atitudinile sentimentele exprimate de aceştia. Uneori le modifică poziţia sau introduce alţi reprezentanţi.


Prima etapă vizează posibilitatea dezvăluirii dinamicilor ascunse din familie. Uneori acest lucru nu este posibil şi atunci constelaţia trebuie oprită. Acest lucru se întâmplă fie pentru că există informaţii suplimentare pe care nu le cunoaştem fie pentru că nu avem permisiunea sufletului familiei să mergem mai departe. Alte ori însă este posibilă găsirea unei soluţii, caz în care fiecare participant simte că se află în locul potrivit.


Apoi sunt oferite afirmaţii şi ritualuri vindecătoare menite să faciliteze deschiderea inimii.


În unele cazuri efecte imediate şi dramatice sânt resimţite inclusiv de către membri ai familiei care nu participă la workshop.Aceştia încep să simtă sau să se comporte diferit sau unii membri contactează familia dupa o lungă absenţă.


Există şi situaţii în care constelaţia nu are nici un efect dar cel mai adesea are loc o schimbare treptată a dinamicilor familiale, iar membrii acesteia încep să se simtă mai impăcaţi pe măsură ce relaţiile rupte sânt vindecate şi dificultăţile înlăturate." Barbara Morgan










Subiecte tratate in cadrul cursului si a seminarului;






Relatia cu mama


Relatia cu tatal


Relatia cu ambii parinti


Cum sa lucram constelatiile


Prezenta


A fi constienti de corpul nostru


Decurgerea constelatiei


Dragostea oarba ( preluarea problemelor parintilor de catre copii si inversarea fluxului iubirii)


Miscarile sufletului


Miscarea intrerupta dintre mama si fat sau copil ( regresie in momentul cand eram bebelusi in bratele mamei)


Legile iubirii - cele doua principale


Cine apartine familiei? - A intalni intreaga familie


A doua lege a iubirii in familii


A sta pe locul vostru impreuna cu familia si aprimi darul vietii






Alte legi ale Iubirii;


-Barbati si femei ( homosexuali si lesbiene)


-Baietii mamicii si fetele taticului


-Adoptia


-Parintii vitregi si copii


-Primii parteneri si partenerii ulteriori


-Avorturile


-Moartea


-Moartea unui copil


-Moartea prematura a unui parinte


-Moartea prematura a unui frate/sora


-Razboiul


-Boala


-Boala mintala


-Dependentele


-Copii parintilor alcoolici


-Tulburari de comportament alimentar; bulimia, anorexia, obezitatea






A pastra cu relaxare aceste idei anterioare


Fenomenologie - a renunta la idei preconcepute referitoare la aceasta terapie


Munca de constelatii in setting individual


Care este efectul constelatiilor


Evenimente care au urmat dupa o constelatie familiala


Progresul constelatiilor familiale


Dezvoltarea muncii de constelatii de grup


Ritualuri


Propozitii vindecatoare;


-Catre parinti, frati surori


-Copilul adoptat catre parintii naturali


-Copilul adoptat catre parintii adoptivi


-Parintii adoptivi catre parintii naturali


-Parintii naturali catre parintii adoptivi


-Parintele catre copilul bolnav






Constelatiile incotro?


Constelatiile la un nivel mai larg - tratarea campurilor morfogenetice - zone, locuri sau tari unde exista un impuls pentru a se repeta ceva ( accidente sau razboi de exemplu)


Imaginati-va ...


( Imaginati-va ca nu exista nici o tara si nici o religie.


Nimic penru care sa merite sa traiesti sau sa mori, ci doar o fratie a omenirii.


Imaginati-va toti oamenii traind pentru ziua de astazi ....


Cuvintele lui John Lennon, din faimosul sau cantec "Imagine")


Un cuvant de final






In loc de incheiere.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu