vineri, 27 iunie 2014

Floarea Vietii

Simbolul Florii Vieţii (FOL) este o figură geometrică formată din multe cercuri suprapuse la distanţe egale între ele, aranjate astfel încât să formeze un model de floare hexasimetric. Centrul fiecărui cerc este pe circumferinţa a şase cercuri din jur cu acelaşi diametru.

Simbolul FOL există de peste şase mii de ani. De-a lungul istorie omenirii, filosofi, artişti şi arhitecţi din toată lumea au cunoscut FOL datorită formei, proporţiei şi armoniei sale perfecte. Este un simbol al geometriei sacre ce conţine valoare antică, spirituală ce descrie formele fundamentale ale spaţiului şi timpului.

În acest sens, este o expresie vizuală a conexiunilor ţesute de viaţă în omenire care se consideră că include un tip de Registru Akashic al informaţiilor de bază ale tuturor fiinţelor. Există multe credinţe asociate FOL; de exemplu descrieri ale celor cinci solide platonice sunt găsite în simbolul Cubului lui Metatron, care poate fi derivat din modelul FOL. Aceste solide platonice sunt forme geometrice care constituie modelul din cara ţâşneşte viaţa.

Un alt exemplu demn de menţionat care poate fi derivat din FOL este Pomul Vieţii. Acesta a fost un simbol important de geometrie sacră pentru mulţi oameni de religii diferite. Învăţăturile Cabalei se referă intrinsec la Pomul  Vieţii.

Un înţeles semnificativ poate fi aflat de cei care vizualizează chiar şi componentele de bază ale modelului Florii Vieţii. Se spune că fazele care formează Sămânţa Vieţii reprezintă cele şapte zile ale Facerii, în care Dumnezeu a creat viaţa; Geneza 2:2-3, Exodul 23:12, 31:16-17, Isaiah 56:6-8. În cadrul acestor faze, printre altele, se găsesc simbolurile Vesica Piscis (un simbol religios antic) şi nodul topologic Borromean
(inelele care reprezintă Sfânta Treime).

Linia de initiere; Carmen Stefania Mares, Ovidiu Todea

sâmbătă, 21 iunie 2014

Sistemul de vindecare Atlantis

Arolo – Tifar era denumirea veche a Sistemului de Vindecare Atlantis, în care Arolo reprezintă nivelul unu şi doi, iar Tifar reprezintă nivelul de maestru.

Denumirea Arolo-Tifar este protejată de drepturi de autor.

ISTORIA AROLO
Franz Eckard Strohm a redescoperit AROLO în perioada 1993 – 1994, când a găsit aceste informaţii în Cronica Akaşă. Franz Eckard Strohm este un binecunoscut vindecător,mediu şi clarvăzător care a creat R.A.I. (sediul din Koln, Germania).

CE ESTE AROLO?
Conform vechiului alfabet atlant, AROLO înseamnă:
A = Armonie divină
R = Putere divină
O = Inocenţă, Puritate, Castitate
L = Lumină divină
O = Inocenţă, Puritate, Castitate

DEFINIŢIA AROLO (***)
AROLO este un mod fin şi subtil de diagnostic şi tratament energetic ce poate menţiona precis cauza reală a afecţiunii şi poate indica tipul de tratament.

CE ÎNSEAMNĂ AROLO? (***)
AROLO este:
• Modul de a învăţa să fii din nou un copil pur, inocent, cu ajutorul puterii, armoniei şi luminii divine.
• Modul de a redescoperi frumuseţea şi adevărul din interiorul nostru.
• Modul de a deveni mai buni decât suntem.
• Calea armoniei dintre gândul şi cuvântul interior şi exterior, Dumnezeu şi om.
• Modul în care omul îşi poate redescoperi propriul spirit, propria sa esenţă divină.
• Întoarcerea la Dumnezeu, întoarcerea la credinţă.
• Modul în care ne unim cu Universul.
• Redescoperirea divinului din interiorul nostru.

SISTEMUL ATLANTIS – AROLO – TIFAR
Sistemul AROLO face parte din sistemul de terapie energetică utilizat de vechii Maeştri Atlanţi, cunoscut sub denumirea de ATLANTIS – AROLO – TIFAR.
Acest sistem are forma unei piramide împărţită în trei componente. De fapt, sistemul este împărţit în cinci. Primul pas este Reiki (include atât sistemul tradiţional cât şi cele neconvenţionale care au apărut recent).
Acest prim pas era cunoscut, învăţat şi utilizat de întreaga populaţie. După o anumită perioadă de timp (în funcţie de fiecare persoană) în care Iniţiatul primea energia, lucra cu aceasta, ştia ce poate face cu aceasta, deschidea orizontul unei noi percepţii, un pas mai înalt pe scara înţelegerii proprii, a celorlalţi şi a Universului.
Apoi cei mai interesaţi şi mai evoluaţi erau chemaţi în Templul Atlantic pentru selecţie pentru a-şi finaliza pregătirea. Acesta este AROLO – TIFAR.
TIFAR reprezintă paşii Maeştrilor, ai celor care sunt în armonie cu Universul.Doar aceştia aveau posibilitatea de a-i pregăti pe cei nou sosiţi.

SPECIFICUL SISTEMULUI AROLO (***)
Reiki lucrează la fiecare nivel (fizic, mintal, emoţional şi spiritual) având o acţiune generală.
AROLO lucrează la nivelul afecţiunii, al generării cauzei lipsei de armonie energetice.Pacientul transformă Reiki prin intermediul chakrelor sale, AROLO are un efect direct şi spontan asupra pacientului şi vindecarea poate surveni imediat.
În Reiki nu există diagnostic, în AROLO există însă. Reiki nu lucrează asupra cauzei afecţiunii, AROLO lucrează direct asupra acesteia.
În Reiki, pacientul direcţionează fluxul de energie pe care îl primeşte, în AROLO se lucrează la un anumit nivel energetic în funcţie de cauza afecţiunii în general.
AROLO nu este o energie mai putenică decât Reiki, ci reprezintă un nivel diferit al cunoaşterii umane, lucrează la alte niveluri.
Iată de ce aceste două sisteme nu se află în competiţie: Ambele au propriul mod de acţiune, propria energie pentru a se putea completa reciproc foarte bine.
Reiki se consideră a fi pasiv, în timp ce AROLO este activ. AROLO interferează, caută, analizează, concluzionează şi declară un anumit program de urmat pentru a ajunge la nivelul cauzei. De aceea AROLO este considerat a fi activ. Pasivul şi Activul fuzionează creând astfel echilibrul. Yin – Yang. Masculin – Feminin. Acesta este Universul: echilibru.

REPREZENTAREA UMANĂ ŞI DIVINĂ ÎN SISTEMUL AROLO
Există două mari puteri în Univers: Dumnezeu şi omul (deoarece acesta crea la început). În toate Şcolile de Iniţiere omul este reprezentat de un triunghi echilateral, cu vârful în sus, (reprezentând aspiraţia omului către divin, aspiraţia materiei către spirit).
Divinitatea este reprezentată de un triunghi echilateral, cu vârful în jos, (reprezentând spiritul care se manifestă în şi prin materie). Fuzionând cele două triunghiuri echilaterale, rezultă hexagrama, simbolul Armoniei dintre Divin şi uman.

De aceea AROLO pune în armonie şi echilibru cele două puteri (Dumnezeu şi Omul), fiind un intermediar al celor două.
De aceea AROLO acţionează la nivel divin pentru a stabili diagnosticul dar şi la nivel uman, pentru tratament.

CELE CINCI NIVELURI ENERGETICE UMANE
La nivel uman există cinci niveluri importante utilizate în diagnosticarea AROLO, şi anume:
Materia– considerată a fi primul nivel. Acest nivel este, la nivel uman, de la solul picioarelor până la nivelul celei de-a doua chakra.
Energia – este nivelul doi, de la a doua chakra până la plexul solar
Psihicul – este nivelul trei, de la plexul solar până deasupra claviclulei.
Sufletul – este nivelul patru, de la umeri până la cea de-a şasea chakra (Ajna).
Spiritul – este cel de-al cincilea şi ultimul nivel ce include ultimele două chakre (Ajna şi Sahashara).

DE CE EXITSĂ CINCI NIVELURI
În Atlantida numărul cinci reprezenta Credinţa. Cinci este suma a trei plus doi. Trei reprezintă Sfânta Treime, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi doi reprezintă natura umană şi Divinul.
CELE CINCI NIVELURI CARE CAUZEAZĂ BOLILE
AROLO este un sistem de diagnostic şi tratament energetic.
În piramida AROLO se pot găsi toate nivelurile care pot arăta cauzele reale ale problemelor. Dacă nu există armonie la oricare dintre niveluri, va arăta sursa problemei.
Iată cele cinci niveluri care cauzează probleme:
Materia – care reprezintă accidente, boli şi gânduri materiale.
Energia – poate fi prea multă sau prea puţină, în funcţie de absorbţia sa de chakre. Singurul nivel care nu poate avea prea multă sau prea puţină energie este cel spiritual. Astfel găsim un plus de energie în febră şi anxietate şi un minus energetic în oboseala cronică, răceală şi blocajul energetic.
Psihicul – reprezintă sentimentele, trauma fizică din copilărie pe care o purtăm cu noi în viaţa adultă, conflictele zilnice care ne afectează.
Sufletul –reprezintă gândurile rele, răvăşite, haotice.
Spiritul – arată dezvoltarea spirituală a omului (prea multe procese de învăţare, prea multe cărţi spirituale citite, prea multe cursuri urmate). Dacă unul dintre aceste niveluri este afectate, îl vom întreba pe pacient despre posibilele cauze ale bolii.
În TIFAR vor fi exemple de afecţiuni şi nivelul cauzal corespunzător.
În AROLO:
• Omul este diagnosticat total, nu doar simptomele, având în vedere că există doar o singură cauză a afecţiunii.
• Practic nu se determină boala, ci lipsa armoniei sistemelor cauzale care acţionează la început.

Astfel, AROLO este o modalitate de:
• DIAGNOSTIC ENERGETIC – pentru om, animale, plante.
• TESTARE ENERGETICĂ - pentru apă, alimente, medicamente, plante, oligoelemente, vitamine, remedii homeopate, terapie florală Bach şi stabilirea dozei zilnice, perioada de administrare şi metoda de administrare.
• TRATAMENT ENERGETIC – cu mâna sau cu simboluri.

...

Sistemul are 5 initieri;

Arolo
Gradul 1
Gradul 2

Tifar
Gradul 3-Maestru
Gradul 4 Maestru profesor
Gradul 5 Initiere in intreg sistemul

Linia de initiere ;  Franz Eckard Strohm ,...,  Carmen Stefania Mares, Ovidiu Todea